Era începutul lui Decembrie, când
înflorește românul și răsare zăpada;
un vânt rece se rostogolește peste
centrul orașului Timișoara...

Printre stinghiile umbrarului și
dincolo de ele de jur-împrejur,
se vede râul care desena prin centru,
în iarbă, arabescuri ilegale.

Aburul serii se înălța printre
oamenii golași de minte, estompându-le
contururile cu o umbră roșie,
mai palidă și mai transparentă decât un căcat...

În depărtare, treceau vitele;
nu li se auzeau nici tropotul nici mugetele;
iar clopotul continua să bată, prelungindu-și
în văzduh vaierul pașnic, plin de prostie.

Legănați de dangătul repetat de minciuni,
gândul tinerei nu mai rătăcește printre
vechile amintiri ale tinereții și ale anilor
petrecuți într-o revoluție mincinoasă...

Nu-și mai aminteste nici de sfeșnicele mari
care au ars pentru cei ce au adus o victorie,
un gram de speranță, un gram de vorbă buna:
"Sus comunismul, sus comunismul!"